Un nou pod rutier peste Peţa va fi construit în Oradea, cu 2,5 milioane de lei
Un nou pod rutier peste Peţa va fi construit în Oradea, cu 2,5 milioane de lei
Stiri Locale
10/06/2022
Primăria a adjudecat licitaţia pentru lucrările de construire a unui nou pod rutier în Oradea, unul care va lega zona Parcului 22 Decembrie de cartierul Ceyrat prin strada Feldioarei. Potrivit unui comunicat al municipalităţii, licitaţia a fost adjudecată pentru suma de 2,5 milioane de lei de firma constructoare. Podul va avea o lungime de 17,1 metri şi o deschidere de 15,5 metri. Construcţia podului va oferi locuitorilor din cartierul Ceyrat o nouă legătură cu zona centrală atât prin strada Horea, cât şi pe drumul amenajat de-a lungul pârâului Peţa. "Lucrările au fost licitate cu proiectare şi execuţie. În prima fază, constructorii vor realiza documentaţiile, vor obţine autorizaţia de construire după care şantierul efectiv va fi deschis în circa o lună, o lună şi jumătate", a declarat directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiş. Potrivit directorului, lucrările vor fi finalizate la începutul anului viitor.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0