Persoanele și familiile cu venituri mici vor primi tichete sociale, cu care să cumpere alimente de bază
Persoanele și familiile cu venituri mici vor primi tichete sociale, cu care să cumpere alimente de bază
Stiri Nationale
23/05/2022
Din iunie, persoanele și familiile cu venituri mici vor putea primi tichete sociale, cu care să cumpere alimente de bază sau mese calde. Unele categorii de persoane nu vor avea acces la acestea, chiar dacă îndeplinesc condițiile de venit. Este vorba despre persoanele care nu au domiciliul în țară sau cele aflate în închisoare. Voucherele sociale pentru alimente și mese calde sunt, potrivit Ordonanței de Unrgență în valoare de 250 de lei și se vor acorda o dată la două luni, în perioada iunie – decembrie 2022, potrivit avocatnet.ro. Pot primi tichetele sau voucherele sociale: pensionarii și persoanele, indiferent dacă sunt copii sau adulți, cu handicap (grav, accentuat sau mediu) cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei, familiile cu cel puțin doi copii în întreținere care au venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0