GHID cu informații utile pentru cei care vor să-și ia o locuință prin programul Noua Casă 2022
GHID cu informații utile pentru cei care vor să-și ia o locuință prin programul Noua Casă 2022
Stiri Nationale
17/03/2022
Persoanele care doresc să achiziționeze o locuință prin programul Noua Casă trebuie să îndeplinească o serie de condiții de eligibilitate și să parcurgă o serie de pași, potrivit unui ghid al programului publicat recent de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii. Toți cei interesați se pot înscrie deja în program, iar printre altele, pentru a fi eligibili, aceștia trebuie să nu fi beneficiat în trecut de finanțare prin programul Prima Casă. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a publicat recent și un ghid al programului ce cuprinde atât detalii referitoare la valoarea și dobânda creditelor, la garanții și asigurări, cât și la pașii de urmat după ce a fost găsită o locuința sau care sunt motivele pentru care dosarul poate să devină invalid.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0