Județul Cluj-în topul național la examenul de Titularizare, 11 candidați au obținut nota 10
Județul Cluj-în topul național la examenul de Titularizare, 11 candidați au obținut nota 10
Stiri Locale
29/07/2021
Peste 54 % dintre cadrele didactice din Cluj, care au susținut proba scrisă la Titularizare, au obținut note între 7,00 și 9,99. Totodată, în județul Cluj 11 candidați au obținut nota 10. Procentul de 54,6% al notelor între 7,00 - 9,99 obținute la Cluj, situează județul pe primul loc în clasamentul național. La Cluj, la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 1.412 candidați din totalul de 1.729 de candidați înscriși, 55 dintre ei s-au retras din motive medicale sau personale. La nivel național, rata notelor peste 7 este de puțin peste 44 de procente, în scădere faţă de rezultatele consemnate în ultimii patru ani. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, adică titularizare, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată sau suplinire, minimum nota 5.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0