Piaţa Tineretului din Oradea a fost modernizată, după proiectul aprobat în 2018
Piaţa Tineretului din Oradea a fost modernizată, după proiectul aprobat în 2018
Stiri Locale
05/05/2022
Lucrările de modernizare a Pieţei Tineretului din cartierul Velenţa au fost recepţionate, a transmis Primăria Oradea. Investiţia a constat în lucrări de asigurare a accesului în piaţă, de refacere a trotuarelor şi a aleilor şi de amenajare a unui loc de fitness în aer liber. Modernizarea Pieţei Tineretului s-a făcut în urma unui proiect propus şi votat de orădeni în prima sesiune de bugetare participativă organizată în Oradea, au amintit reprezentanţii municipalităţii. Este vorba despre sesiunea de bugetare participativă din 2018. Astfel, proiectul a fost finalizat la aproape patru ani după ce a fost aprobat. De altfel, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în luna februarie a acestui an. "Deşi o parte dintre aleile pietonale ale pieţei erau asfaltate, acestea nu asigurau o legătură continuă. În acest sens, proiectul a avut în vedere asigurarea unui acces facil spre toate direcţiilei", au transmis reprezentanții Primăriei.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0