Oradea va avea 70 de staţii pentru 700 de trotinete electrice de închiriat
Oradea va avea 70 de staţii pentru 700 de trotinete electrice de închiriat
Stiri Locale
30/03/2022
Oradea va avea 70 de staţii pentru 700 de trotinete electrice de închiriat. Astfel, potrivit unui comunicat al Primăriei, Comisia Municipală pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a avizat amplasarea unor staţii destinate trotinetelor electrice pe domeniul public. Trotinetele vor fi în regim dockless şi nu vor necesita construcţii adiţionale sau o infrastructură specială. "Solicitările au fost depuse de către doi operatori care au, în total, 700 de trotinete. Bold Operation Ou a solicitat 25 de amplasamente pentru trotinete electrice, iar Lime Technology Network 45 de amplasamente, cererea fiind analizată în comisia de circulaţie. Astfel, specialiştii au acordat un aviz provizoriu pentru o perioadă de două luni, serviciul de închiriere urmând să fie lansat în cursul lunii aprilie", a transmis Primăria.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0