Peste o sută de refugiați ucraineni au ajuns până acum la Zalău. Autoritățile au fost pregătite
Peste o sută de refugiați ucraineni au ajuns până acum la Zalău. Autoritățile au fost pregătite
Stiri Locale
11/03/2022
Peste o sută de refugiați din Ucraina au ajuns până în prezent la Zalău. O parte dintre ei s-au aflat doar în tranzit și și-au continuat drumul spre Occident, iar alții se află în continuare în municipiu. În momentul de față, autoritățile au în grijă circa 70 de persoane, fugite din calea războiului din Ucraina. Sunt însă și ucraineni care s-au descurcat pe cont propriu, odată ajunși în municipiu, cazându-se singuri la hoteluri, pensiuni sau cunoștințe, sau au fost ajutați direct de familii de zălăuani, fără a mai apela la autorități. Poliția Locală Zalău este cea care gestionează situația persoanelor care urmează a fi cazate în Zalău. La dispoziția cetățenilor sunt două numere de telefon: (0260 610.178 respectiv 0734 777.801, la care se oferă informațiile necesare tuturor persoanelor interesate. Primăria Municipiului Zalău a pus la dispoziție două locații pentru cazarea refugiaților din Ucraina.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0