Ore fără cursuri. Sindicaliştii din învăţământul bihorean declanșează miercuri o grevă de avertisment
Ore fără cursuri. Sindicaliştii din învăţământul bihorean declanșează miercuri o grevă de avertisment
Stiri Locale
17/01/2022
Cei circa 7.500 de sindicalişti din învăţământul bihorean afiliaţi Sindicatului Liber din Învăţământ sau altor trei organizaţii similare vor declanşa miercuri o grevă de avertisment în cadrul unei acţiuni de protest organizate la nivel naţional de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). În cele două ore de grevă de avertisment, dascălii vor intra la clasă pentru a supraveghea elevii, dar nu vor desfăşura activităţi didactice. "Miercuri între orele 11 – 13 va avea loc o grevă de avertisment de două ore cu încetarea lucrului. Copiii vor merge la şcoală, iar personalul didactic va intra la clasă ca de obicei, dar nu se vor ţine cursuri, dascălii doar vor supraveghea copiii", a declarat liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor, Flaviu Ștefan Zancu. Greva de protest va fi organizată în urma unui referendum organizat în perioada 17 decembrie – 14 ianuarie de federaţiile sindicale ale personalului din învăţământ.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0