În uma vizitei la Satu Mare, premierul a promis bani pentru finalizarea în acest an a șoselei de centură
În uma vizitei la Satu Mare, premierul a promis bani pentru finalizarea în acest an a șoselei de centură
Stiri Locale
13/05/2021
Florin Cîțu, prim-ministrul României și Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, au fost în acestă săptămână într-o vizită oficială în județul Satu Mare. Premierul s-a deplasat pe șantierul Centurii de Ocolire a municipiului Satu Mare, una dintre investițiile foarte importante din județ, care, odată finalizată, va permite fluidizarea traficului din municipiul Satu Mare, dar care, va fi și un punct de legătură cu rețeaua de drumuri europene. Premierul a insistat pentru menținerea în grafic a lucrărilor, astfel încât această investiție majoră să poată fi încheiată în 2021, având în vedere că există resursele financiare necesare finalizării acestor lucrări, conform lui Florin Cîțu. Cu toate acestea, Lucian Bode, în timpul vizitelor de anul trecut, pe acest șantier, a primit asigurări că cel puțin tronsonul pe care se află podul de peste Someș va fi dat în folosință până la sfârșitul lui 2020, ceea ce nu s-a întâmplat.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0