La nivelul județului, se dă startul vaccinării elevilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani
La nivelul județului, se dă startul vaccinării elevilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani
Stiri Locale
11/05/2021
În județul Satu Mare, în această săptămână urmează să se organizeze întâlniri cu diriginții și conduceriile școlilor, dar și cu părinții, pentru a se prezenta procedura de vaccinare a minorilor între 16 și 18 ani, precum și avantajele vaccinării. Până la data de 18 mai, inspectoratul va înainta o situație centralizată cu numărul de elevi minori ai căror părinți și-au exprimat acordul în scris pentru vaccinare. Apoi se va stabili o strategie pentru vaccinarea în cel mai scurt timp, inclusiv prin organizarea de centre distincte destinate vaccinării elevilor. La nivelul județului Satu Mare, elevi cu vârsta între 16 și 18 ani eligibili pentru vaccinare, sunt într-un număr de aproximativ 8000, dintre care 5186 în municipiul Satu Mare, 1255 în municipiul Carei, 588 în Negrești-Oaș, 230 în Tășnad, 159 în Livada și 578 de elevi la unități școlare din mediul rural.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0