Mai puțin de jumătate dintre șomerii aflați în evidențele AJOFM mai primesc indemnizație
Mai puțin de jumătate dintre șomerii aflați în evidențele AJOFM mai primesc indemnizație
Stiri Locale
17/11/2021
Aproape 4 mii de șomeri se află înregistrați în evidențele Agenției Județene pentru Ocupare și Formare Profesională Bihor, însă nici măcar jumătate dintre aceștia nu primesc indemnizație de șomaj. Potrivit ultimelor date statistice puse la dispoziția noastră de Bekesi Csaba, directorul AJOFM Bihor, 3 773 de șomeri sunt luați în evidență, din care șomeri indemnizați 1 613, restul fiind șomeri neindemnizați, adică persoane care se află în evidența AJOFM-ului, dar care nu mai beneficiază de ajutor de șomaj. Datele sunt pentru finalul lunii octombrie. Rata șomajului în Bihor la aceeași dată este de 1,42%, sub nivelul înregistrat anul trecut, ba chiar și sub nivelului anului 2019, in aceeași perioada. Și ritmul angajărilor este destul de dinamic, doar în luna octombrie peste 1 000 de persoane ieșind din evidențele agenției ca urmare a găsirii unui loc de muncă. De la începutul anului, în Bihor s-au angajat 4 460 de șomeri.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0