Spitalul Județean de Urgență Bistrița continuă dotările: A primit și patru containere modulare
Spitalul Județean de Urgență Bistrița continuă dotările: A primit și patru containere modulare
Stiri Locale
16/11/2021
Patru containere modulare au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Ele vor fi amenajate astfel încât în interiorul lor să funcționeze un punct de vaccinare și un spațiu unde se va efectua triajul populației care se va prezenta pentru asistență medicală specializată în cadrul unității sanitare. ”Demersurile pentru scoaterea din rezervele de stat, cu titlu gratuit, a patru construcții ușoare din elemente modulare compuse dintr-o cameră în suprafață de 37,50 mp fiecare, au fost aprobate la începutul lunii noiembrie, prinr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Transportul, manipularea și depozitarea construcțiilor au fost asigurate de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale”, a precizat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. Containerele au fost predate unității spitalicești din Bistrița, în baza unui contract de comodat.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0