Lucrările de pe un tronson al Autostrăzii Transilvania din Bihor, sunt blocate de 10 luni
Lucrările de pe un tronson al Autostrăzii Transilvania din Bihor, sunt blocate de 10 luni
Stiri Locale
19/10/2021
Lucrările la cei 28 de kilometri de șosea rapidă dintre Chiribiş și Biharia, tronson început de Bechtel în urmă cu 15 ani trebuiau demarate de 10 luni. Neînțelegeri între Compania de Drumuri și constructor, firma românească Trameco, țin însă în continuare utilajele și muncitorii departe de șantier. Constructorul bihorean vrea să primească cu 48% mai mulți bani decât scrie în contract motivând necesitatea realizării unor lucrări suplimentare inclusiv la structurile începute de Bechtel, care, în timp, s-au degradat. Cei de la Trameco au subevaluat lucrările necesare, licitând la 72% din valoarea estimată de Compania de Drumuri și vin acum să ceară diferența până la 100%, adică 130 milioane de lei. Contractul prevedea finalizarea lucrărilor în doi ani, dar în condițiile în care nici măcar proiectul tehnic nu este aprobat, este greu de spus când vom putea circula pe cei 28 de kilometri de autostradă.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0