Oamenii de afaceri care vin în Parcul Industrial vor avea la dispoziție un hotel bussines
Oamenii de afaceri care vin în Parcul Industrial vor avea la dispoziție un hotel bussines
Stiri Locale
28/09/2021
Comisia municipală de urbanism și amenajare a teritoriului a aprobat construirea unui business hotel în incinta Parcului Industrial unu, pe strada Petre Carp. Proiectul vine în întâmpinarea persoanelor care sosesc în parcul industrial în interes de afaceri și trebuie să rămână pentru câteva zile. Viitorul hotel va avea parter și două etaje, sunt prevăzute 16 camere și un restaurant, iar lângă el se va construi și o hală de depozitare cu birouri, prevăzută cu 15 locuri de parcare pentru autoturisme și 16 locuri pentru camioane. Tot acolo se vor mai construi un pavilion cu terasă acoperită și încă o terasă acoperită. De menționat că între hotel și hala de depozitare se va amenaja o perdea de vegetație înaltă. Într-o primă etapă se va construi business hotelul, care este prevăzut cu 22 de locuri de parcare și un loc pentru autocar. Constructorul a solicitat deja avizul Arhitectului Șef pentru Planul Urbanistic de Detaliu.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0