Direcţia de investiţii si cea de proiecte din Baia Mare lucreză din această lună sub o coordonare unitară
Direcţia de investiţii si cea de proiecte din Baia Mare lucreză din această lună sub o coordonare unitară
Stiri Locale
07/03/2018
Gestionarea fondurilor europene, a investiţiilor dar şi proiectele privind dezvoltarea publică vor beneficia de o atenţie sporită în perioada următoare, după cum a evidenţiat primarul Cătălin Cherecheș în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit edilului băimărean, începând cu luna martie se va restructura activitatea autorității locale, în special zona de dezvoltare publică, pe câteva paliere importante. “Am decis ca direcția de investiții și cea de proiecte să lucreze sub o coordonare unitară, într-un singur loc, din perspectiva punctului de lucru și a birourilor, respectiv în centrul istoric al municipiului Baia Mare, pentru că îmi doresc ca în această perioadă să funcționeze la capacitate maximă” a precizat edilul. Prin concentrarea direcţiei de investiţii şi direcţiei de proiecte sub acelaşi acoperiş se doreşte o eficientizare maximă a acestora.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0